I Like to Read

Această prezentare necesită JavaScript.

În urmă cu două luni am lansat concursul on-line I Like to Read. Concursul se adresa tuturor cititorilor, dar în mod special utilizatorilor American Corner Craiova. Participanților li s-a cerut să posteze recomandări sau scurte rezumate ale cărților consultate din fondul American Corner. Am urmărit nu numai popularizarea colecției de carte de la American Corner Craiova, dar și atragerea de noi cititori. Astăzi, concursul on-line I like to Read s-a încheiat! Câștigătorii sunt: Adonia Ganea de la Școala Nr. 29 din Craiova, premiul pentru cele mai multe postări și Florin Dan de la Școala Nr. 18 din Craiova, premiul pentru cele mai multe Like-uri primite. Mulțumim sponsorilor, tuturor celor care au postat și celor care au ajutat la stabilirea câștigătorilor. Vă invităm pe pagina noastră de Facebook să vă bucurați de albumul postat: http://www.facebook.com/bibliotecajudeteanaaman.

Itinerar Cinematografic Doljean (continuare)

În zilele de 25 şi 26 ianuarie 2011 s-au desfăşurat cea de-a treia şi respectiv cea de-a patra acţiune din cadrul proiectului meu.
Astfel, în data de 25 ianuarie, echipată cu toate cele necesare am pornit în „drumeţie” la şcolile din judeţul Dolj şi m-am oprit la Şcoala Generală Padea, şcoală aparţinătoare comunei Drănic. Acolo, elevii au avut ocazia să participe la o lecţie interactivă despre formele de relief, clima, fauna şi flora ţării noastre împreună cu „Piticlick: peste dealuri, munţi, câmpii.” Desigur, spre „deliciul” lor, „învăţăceii” au avut parte şi de jocuri interactive de matematică, logică şi îndemânare. Pentru că nu toţi dispuneau de computere acasă unii dintre ei (cei mai mulţi) au avut nevoie de ajutorul meu ca să poată participa la diferitele jocuri.
Nici în data de 26 ianuarie nu am renunţat la mica mea „drumeţie” şi am ajuns la Şcoala Generală Nedeea, şcoală aparţinătoare comunei Gighera. Programul a început cu aceeaşi lecţie interactivă de la Piticlick despre formele de relief, clima, fauna şi flora din ţara noastră. În plus, micuţii participanţi au vizionat şi un film de animaţie educativ, aflat în conformitate cu programa şcolară, despre viaţa şi descoperirile lui Galileo Galilei.
Nu putea lipsi bonusul… aşa că, la final, cei mici au vizionat şi câte un scurt film de animaţie. Unii au optat pentru  „Prinţ şi Cerşetor”, alţii pentru „Cei trei purceluşi”.

Aştept cu nerăbdare următoarea deplasare şi până atunci voi posta câteva dintre pozele făcute de această dată.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Biblionet – sursa mea de prieteni

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” în parteneriat cu Biblioteca Orăşenească „Anton Pann” din Filiaşi şi Biblioteca Comunală Braloştiţa au organizat joi, 16 decembrie 2010, ora 10.30 la biblioteca din Filiaşi manifestarea culturală: „Biblionet- sursa mea de prieteni„.

Manifestarea a constat într-un concurs de desene realizate de copiii din Filiaşi şi Braloştiţa (în total 60 de elevi), într-un spectacol de colinde susţinut de elevii din Filiaşi şi un spectacol (şezătoare şi scenetă) al elevilor din Braloştiţa.

La spectacol a participat elevul Noajă Iulian, un copil cu talent deosebit, remarcat de  Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” la inaugurarea Centrului cu Internet pentru Public, care a susţinut un mic recital la orgă.

Considerăm că o astfel de manifestare va consolida imaginea bibliotecilor noastre drept biblioteci axate pe dezvoltarea comunitaţilor pe care le deservesc.

Această prezentare necesită JavaScript.

Conferinţa Anuală a Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice Doljene

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” a organizat joi, 16 Decembrie, ora 9.30, în Sala „Nicolae Romanescu”, Conferinţa Anuală a Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice Doljene.

Deschiderea oficială a fost făcută de directorul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”,  Craiova, prof.drd. Lucian Dindirică.

Programul a cuprins discuţii pe teme ca: „Advocacy: coordonare şi instruire pentru bibliotecile locale„, inţiator Ramona  Pau – şef serviciu „Prelucrarea Colecţiilor” şi „Impactul Programului Biblionet în comunitate„, iniţiator ing.  Nicoleta  Traşcă – coordonator judeţean „Biblionet”.

Bibliotecarii din cele 87 de biblioteci publice au discutat despre activitatea bibliotecilor publice din judeţul Dolj în anul 2010 dar şi pe teme de biblioteconomie şi activitate de bibliotecă.

 

Pagini de lectură… o lume a imaginaţiei la Biblioteca „Aman”

Încă din luna octombrie a acestui an şi având o durabilitate de 6 luni, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova se va desfăşura proiectul „Pagini de lectură la Biblioteca Aman„, proiect realizat de bibliotecar Denisa Adam.

Proiectul se doreşte a fi un portal de cumunicare pentru persoanele vârstnice, un cadru de socializare dar şi de informare. Paricipanţii înscrişi în acest proiect au oportunitatea de a dezbate diverse teme din literatura română, dar şi din cea universală, de a particip la diferite lansări de carte şi programe desfăşurate în cadrul bibliotecii noastre, de a viziona diferite expoziţii de carte şi materiale audio-video, de a-şi face cunoscute propriile creaţii literare. Nucleul clubului de lectură este unul omogen, bine format.

La cele trei întâlniri organizate până acum s-au discutat teme din literatura română iar la cererea celor prezenţi s-a organizat o expoziţie de carte in memoriam „Adrian Păunescu”, urmată de o vizionare Power Point care a prezentat opera şi fragmente din viaţa celui ce a fost Adrian Păunescu. Pe coloana sonoră a prezentării noastre au răsuat cântecele cenaclului „Flacăra”, cântece care au trezit în sufletele participanţilor amintiri şi toţi cei prezenţi au răspuns deasemenea fredonând cântecele atât de cunoscute şi dragi nouă.

Următoarele întâlniri se vor desfăşura lunar, urmând ca proxima întâlnire să aibă loc în luna ianuarie.

Până atunci noi vă urăm tuturor:

„Crăciun Fericit şi un An Nou Fericit! Să fiţi mai buni, mai îngăduitori cu cei din jurul vostru, să fiţi                                          sănătoşi şi mereu să aduceţi lumină în sufletele celor care vă înconjoară!”

Itinerar Cinematografic Doljean

Aşa cum am stabilit la „Şcoala de vară pentru tinerii bibliotecari” am luat proiectorul, ecranul de proiecţie, laptopul şi materialele necesare şi am plecat, pe 29 şi 30 noiembrie, la şcolile din judeţul Dolj. Prima şcoală vizitată a fost Şcoala de Arte şi Meserii „Valea Stanciului” unde m-am întâlnit cu elevii claselor primare şi am discutat pe teme de geografie, în special despre deşertul Sahara. Au participat un număr de 44 de elevi.
A doua şcoală vizitată a fost „Şcoala generală cu clasele I-VIII Horezu-Poenari” unde m-am întâlnit cu 88 de elevi din clasele primare şi am discutat despre rezervaţia naturală Delta Dunării. Discuţia a fost, fireşte, însoţită de filmul documentar „Delta Dunării„, film realizat de Alexandru Satmari. Cum şi elevii de gimnaziu s-au arătat interesaţi am mai poposit câteva ceasuri pentru cei aproximativ 100 de elevi şiŞcoala de Arte şi Meserii "Valea Stanciului" am discutat despre formarea Universului şi despre Planeta Pământ. Am discutat despre formarea planetei noastre, despre locul ei în Univers, despre diferitele teorii creaţioniste dar şi despre cum ar trebui să ajutăm la păstrarea şi conservarea ei.
Fireşte discuţiile s-au încheiat cu vizionarea filmului documentar „Minuni ale naturii: Povestea Terrei„.
A fost un început în forţă, promiţător şi sper ca viitoarele acţiuni din cadrul proiectului meu să aibă aceeaşi amploare.

Inaugurarea Centrului de Internet pentru Public la Craiova

Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman a fost admisă, în primăvara acestui an, în Programul naţional Biblionet – lumea în biblioteca mea, program care le va facilita românilor accesul gratuit la informaţie, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România. Prin cursurile de formare şi tehnologia furnizată, Biblionet va ajuta bibliotecile să asigure servicii în comunităţile locale sub forma unui parteneriat între International Research & Exchanges Board (IREX), Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), autorităţile locale, naţionale şi bibliotecile publice din ţară. Pentru a-şi atinge acest obiectiv, Programul Biblionet se va concentra pe patru componente principale ale programului: facilitarea accesului public la informaţie, pregătirea bibliotecarilor din bibliotecile publice, promovarea valorii bibliotecilor pentru comunităţi, asigurarea sprijinului guvernamental.

Programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea” are o valoare totală de 26,9 milioane de dolari, este finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates pe o perioadă de 5 ani şi are ca scop dezvoltarea unui sistem modern de biblioteci publice în România.

Centrul de Internet pentru Public a fost inaugurat în luna septembrie în  6 biblioteci publice (Băileşti, Filiaşi, Maglavit, Celaru, Gighera, Bucovăţ şi Melineşti), astfel încât la sfârşitul lunii octombrie în toate cele 20 de biblioteci doljene să aibă loc inaugurările.

În acest context, Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman a inaugurat joi, 16 septembrie 2010, ora 11, Centrul de Internet pentru Public.

Deschiderea oficială a fost facută de Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Judeţene ”Alexandru şi Aristia Amancare a moderat evenimentul.

Au participat la inaugurare, din partea IREX Bucureşti, Scott Andersen, director adjunct Progam Biblionet şi Anamaria Gavril, din partea Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan, vicepreşedinte, Alin Mitrică, administrator judeţean, din partea bibliotecii judeţene,  Nicoleta Traşcă, coordonator Biblionet, Alina Vanţu, coordonator regional IREX şi utilizatori ai bibliotecii.