„STOP violenţei TV” – Exemple de bună practică

Biblioteca Judeteană „Gh. Asachi”, Iaşi a fost parte a proiectului „Stop violenţei TV”, organizat în săptămâna 22-28 noiembrie 2010, declarată „Săptămâna familiei, săptămâna fără TV”. În cadrul acestei săptămâni au fost organizate o multitudine de evenimente, dar care să nu implice televizorul în niciun fel. Statisticile au demonstrat faptul că uitatul la televizor ocupă un loc din ce în ce mai important în activităţile recreative ale copiilor.

Astfel, în ziua de 25 noiembrie 2010, la Filiala „V. Alecsandri” a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”, găzduiţi de colegele noastre Maria Chirnoaga, Mariana Andronescu, a avut loc concursul „Cutiuţa cu poveşti”, la care au participat 2 clase, a II-a şi a III-a C, de la Şcoala „Titu Maiorescu”, coordonaţi de doamnele învatatoare Eugenia Apetroi şi Elena Pătraşcu.

După ce au fost împărţiţi în două echipe, a Buburuzelor şi a Albinuţelor, elevii celor două clase au tras la sorţi, din Cutiuţa magică, câte un titlu de poveste. Apoi, cu maximă atenţie, au ascultat fragmente din poveştile respective, de pe plăcile de vinil din fondul bibliotecii, şi au răspuns la întrebările adresate de colega noastră, Roxana Cozmiuc. Dintre poveştile „participante” amintim doar câteva: Punguţa cu doi bani, Ursul păcălit de vulpe, Prâslea cel Voinic şi merele de aur ş.a. Lupta a fost acerbă, dar, la final, ambele echipe au fost câştigătoare! Toţi elevii au primit premii, constând în cărţi donate de Bibliotecă…

Imagini din timpul manifestării şi mai multe informaţii găsiţi aici

Am apărut şi în presă … 🙂 : aici şi aici

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Concurs Internațional de scenarii radiofonice

International Radio Playwriting Competition 2011

 

 

 

Acesta este titlul concursului internațional de scenarii radiofonice lansat de BBC și BBC World Service.

Se adresează tinerilor peste 16 ani, nerezidenți în Marea Britanie, care doresc să scrie o piesă radiofonică de 60 de minute cu 6 personaje. Concursul cuprinde două categorii (una pentru cei la care engleza este  prima limbă străină și cea de-a doua pentru cei la care engleza este a doua limbă străină). Cei doi câștigători vor fi invitați la Londra pentru a-și vedea piesa interpretată într-o producție radio și vor primi și câte un premiu în valoare de 2500 de lire sterline. Vor fi acordate și alte premii pentru ocupanții locurilor doi și trei.

Piesa trebuie să fie scrisă în limba engleză să nu mai fi fost publicată sau produsă înainte.

Data limită pentru înscriere: 31 martie 2011.

Mai multe informații găsiti pe site-ul BBC-ului, dând click aici şi aici.

Probabil că la sfârșitul lecturării acestui anunț lumea se va întreba ce legătură are acesta cu blogul nostru… Eu cred că ar putea fi „diseminată” informația pentru utilizatorii de bibliotecă, cu atât mai mult cu cât cred, cu tărie, că sunt extrem de mulți elevi care stăpânesc FOARTE bine limba engleză, și pe deasupra mai sunt și creativi… Totul e să li se acorde o șansă! Și aici poate interveni ȘI bibliotecarul

Mult succes viitorilor participanți!

Solicitare ILL

Știu că blogul nostru nu are drept scop cereri de genul acesta, dar cum noi ne intalnim mai des pe aici fac uz de acest mod de comunicare pentru a transmite o solicitare aparte. CU atât mai mult cu cât tot la Școala de vară am învățat să cerem ajutor atunci când nu ne descurcăm…

La Filiala „M. Codreanu” pentru persoanele cu deficiențe de vedere este solicitat titlul Al doilea sex, de Simone de Beauvoir (2 vol., 1998, trad. Diana Bolcu și Delia Verdeș) pentru a fi citit în studioul de înregistrări și apoi dat mai departe persoanelor interesate. 

Mulțumesc anticipat pentru ajutor!

Caietul cu idei: Copacul salvator

Revin cu noi idei pe care oricine le poate pune în practică. De data acesta, ideea nu îmi aparține, ci mi-a fost sugerată de Diana, fapt pentru care îi mulțumesc!

Am denumit această ideea Copacul salvator deoarece mi se pare că ar putea să ne ofere soluții la „probleme” din Bibliotecă pe care nu le cunoaștem. E oarecum ieftin și ușor de realizat: veți avea nevoie de creioane colorate sau acuarele, hârtie, Post It-uri și pixuri.

Mai întâi, se desenează un copac pe o foaie destul de mare, fiecare după viziune și, mai ales, după talent. E de preferat să aibă toate elementele unui copac, așa cum am învățat la școală: rădăcină, tulpină și coroană. În slide-urile de mai jos am prezentat câteva imagini care mie mi s-au părut atrăgătoare:

Această prezentare necesită JavaScript.

Utilizatorii vor fi rugați să trecă pe Post It-uri atât problemele pe care ei le identifică în bibliotecă, cât și soluțiile identificate. Problemele vor fi trecute la rădăcina copacului, iar coroana va cuprinde soluțiile.  Astfel, în scurt timp veți avea o oglindă destul de clară a ceea ce consideră utilizatorii că ar trebui modificat/îmbunătățit și mai ales cum.

E o metodă ieftină și mult mai „blândă” – deși are toate caracteristicile unui chestionar, în sensul că dorește să adune informații, o face într-o manieră ludică.

Mult spor în ceea ce întreprindeți!

Caietul cu idei: Felicitări aniversare pentru utilizatori

Şcoala de vară de la Bran a oferit, pe lângă experienţa profesională, oportunitatea de a cunoaşte oameni noi, minunaţi, pasionaţi de ceea ce fac. Ideea acestui blog a venit încă din prima zi, ca o continuare firească a faptului că nu doream să fie doar o întâlnire aridă, ci să-şi continue existenţa şi după ce ne vom întoarce pe la casele noastre.

Am făcut şedinţe de brainstorming şi am pus la punct categoriile despre care Caietului cu idei. Ideea a pornit de la faptul că, având în vedere situaţia în care se află Biblioteca noastră sunt foarte multe lucruri pe care am dori să le facem, dar nu avem posibilitatea. Prin urmare, de ce să nu dăm mai departe ideile pe care le avem, poate alţi colegi de-ai noştri le vor putea implementa cu succes.

Iată şi o primă idee: Felicitări aniversare

Pentru o primă ediţie, m-am gândit să vă împărtăşesc o idee care am avut pe vreme când lucram la Secţia de Împrumut carte pentru adulţi. Nu sunt familiarizată cu programele pe care le folosesc alte biblioteci publice, dar noi utilizam TINLIB-ul. Una din facilităţile acestui program este aceea de a-ţi oferi posibilitatea multor filtre de căutare. Şi atunci eu m-am gândit că ar fi interesant, şi relativ ieftin, de a pune în practică ideea de a transmite utilizatorilor născuţi în luna noiembrie, să spunem, o felicitare aniversară semnată de Bibliotecă. Nu este obligatoriu a fi cumpărate, şi aici trebuie să amintesc vorbele Alinei Jantea referitoare la a nu lăsa pe mâna specialistului în IT ceea ce putem face noi (chiar şi dacă e vorba de felicitări!)!

De un real folos (mai ales dacă e să ne referim la timp…) ar putea fi folosirea opțiunilor puse la dispoziție de MIcrosoft Office, și anume Templates… Pentru modele și surse de inspirație click aici.

Pentru cine doreşte informaţii suplimentare, adresa mea de e-mail vă stă la dispoziţie: evadamiantibro@yahoo.com