Vă mai amintiţi de Biblioteca Darabani?

În luna februarie a acestui an am publicat pe acest blog un articol care a fost destul de citit şi de comentat, fapt care m-a bucurat enorm. Şi în acest mod putem să ne promovăm bibliotecile şi lucrurile pe care încercăm să le facem aici. Şi ca să o iau din nou pe calea povestitului, dragii moşului, de atunci s-au întâmplat multe lucruri, în marea lor majoritate foarte bune, şi foarte interesante.

Am primit echipamentele din programul Biblionet în acelaşi timp cu achiziţionarea altora, printr-un proiect câştigat la Concursul de Participare Comunitară organizat tot de IREX. Impactul asupra bibliotecii a fost unul „devastator”. Dintr-un depozit de cărţi (chiar aşa arăta biblioteca, din păcate) ne-am transformat peste noapte într-un loc în care poţi găsi multe chestii şi multe răspunsuri la întrebări. Dotaţi cu tehnică nouă, ne-am apucat de treabă serios.

De la începutul lunii februarie am achiziţionat echipamentele necesare editării unei reviste împreună cu elevii Grupului Şcolar din localitate. Aici au fost investiţi cei 2500 USD obţinuţi în urma finanţării primite de la IREX pentru proiectul nostru. Astfel ne-am înnoit cu un aparat de fotografiat profesional, o imprimantă laser color de mare capacitate, un sistem audio performant şi un aparat de îndosariat. Şi primind chiar în acelaşi timp şi 4 calculatoare, imprimantă, scanner, videoproiector şi celelalte „gadget-uri” din programul Biblionet, am devenit peste noapte o locaţie dotată cu tot ce trebuie pentru a ne afirma în micuţa noastră comunitate ca un veritabil „centru de informare” (dar şi de formare).

Cam aşa a fost la lansare…

Şi aşa, încet-încet, în săptămâna de şcoală altfel, atunci când biblioteca primea în jur de 300 de vizitatori pe zi, colectivul de redacţie al revistei START (Suntem Talentaţii Arhitecţi ai României Tinere) a tipărit primul număr din această publicaţie, printre vizitatori şi printre explicaţii despre cum funcţionează serviciile noi ale bibliotecii. La lansarea primului număr, care nu s-a dorit a fi chiar o manifestare de mare amploare, totul s-a transformat într-un eveniment cu mulţi participanţi, cu invitaţi, care au venit mai mult din curiozitate să vadă „dom’le ce se întâmplă totuşi la biblioteca aia, că prea se vorbeşte despre ea prin târg?” A fost prezent primarul, scriitori locali, profesori, elevi în număr foarte mare, aşa că am fost nevoiţi să ne adaptăm momentului şi să improvizăm câte ceva, dar până la urmă a ieşit o acţiune super. Dar cel mai mare câştig pentru mine personal, a fost faptul că am avut biblioteca plină ochi, mulţi dintre participanţi aflând pentru prima dată unde se află biblioteca oraşului, cu toate că aceasta funcţionează într-o clădire impunătoare, simbol al oraşului, dar un simbol pe cale să intre în uitare, din cauza indiferenţei.

Haideţi să vedem ce se întâmplă la bibliotecă!

Concomitent cu lansarea revistei am vernisat şi o expoziţie cu fotografiile membrilor clubului „sPHOTOGR@PH” (aşa, ca să fim şi noi în trend!), cu tema „Primăvara în oraşul meu”. Şi aici, ca şi la revistă, avem foarte multe de învăţat. Elevii cu care colaborez se aşteaptă ca eu să ştiu totul, dar cred că până acum şi-au dat seama că mai multe învăţ eu de la ei. De fapt învăţăm împreună, şi asta îmi place foarte tare. Cînd ne întâlnim ascultăm aceeaşi muzică, dezbatem aceleaşi subiecte, aşa că acum pot spune că sunt unul de-al lor, nu bibliotecarul care impune ca în bibliotecă să se asculte numai muzică clasică, sau care nu poate să facă o glumă fiind reţinut de importanţa misiunii sale. Dar această regulă nu este una impusă aşa că încerc să mă adaptez stilului oricărei categorii de utilizatori.

Mă bucur că am descoperit talente veritabile, poezii remarcabile, o scriitoare de proză care m-a impresionat cu o nuvelă captivantă, desenatori, fotografi, tehnoredactori, care acum pot să-şi etaleze munca lor în faţa colegilor. Pe paginile lor de Facebook la angajator au menţionat că lucrează la Revista START, deci sunt legaţi sufleteşte de publicaţia lor. Deja a apărut şi numărul 2 al revistei, peste puţin timp sperăm să vadă „lumina tiparului” şi numărul 3. Avem şi pagină de Facebook oficială. Numărul 1 l-am publicat online ca imagini, aşa că nu a ieşit o treabă foarte bună. La numărul 2 ne-am chinuit destul de mult până să ne dăm seama cum am putea să-i dăm o formă online care să permită citirea de către vizitatorii paginii noastre. Mai avem şi aici câteva greşeli, dar e mult mai bine. Pentru cei interesaţi, numărul 2 al revistei se poate citi aici: http://issuu.com/smara1403/docs/revista_start_nr_2, sau pe blogul bibliotecii http://bibliotecaorasuluidarabani.wordpress.com/.

Cu sprijinul tehnicii actuale, am făcut multe activităţi împreună cu utilizatorii, iar acum pot spune că biblioteca este locul unde se găseşte aproape totul. Elevii vin aici să facă proiecte, având totul la îndemână, de la cărţi până la informaţii de pe Internet, aici au loc lecţii deschise cu profesorii de limba română, cei de la grădiniţă vin aici împreună cu educatoarele şi ascultă poveşti sau vizionează filme, cei care au avut de depus cereri la APIA pentru subvenţii, chiar dacă le completa altcineva cererea online, veneau la bibliotecă pentru verificare (!). Acum pot spune că şi instituţia mea începe să fie demnă de numele ei. Dar cel mai mult mă bucur atunci când pe stradă, câte un copil de grădiniţă, îşi trage un pic mama de mână şi-i şopteşte: „Uite mama, ăsta e domnul bibliotecar!”

 

Ionel David, bibliotecarul oraşului Darabani

PROBLEMELE DIN BIBLIOTECILE MICI

Acesta este prima mea postare pe acest blog. Numele meu este Ionel David, și sunt bibliotecar de aproape 2 ani la Biblioteca Orășenească Darabani.

Biblioteca Orășenească Darabani

Așa că, în ciuda vârstei reale (38), cred că mă puteți considera un ”tânăr bibliotecar”. De fapt, cred că ”tânăr bibliotecar” o să fiu și atunci când va trebui să ies la pensie, căci vreau să lucrez în bibliotecă atât timp cât voi fi capabil să fac ceva pentru ea. Biblioteca mea este una destul de mică din punct de vedere al fondului de carte (30.000 de unități), mare din punct de vedere al spațiului. Dacă mă raportez la asta, cred că mă număr printre norocoși. Clădirea este una foarte veche, construită în anul 1834, și a fost reședința unui moșier, care a întemeiat și târgul Darabani. Avantajul spațiului destul de generos pentru desfășurarea activității este umbrit de faptul că fiind atât de veche, clădirea ar necesita o reparație capitală urgentă, starea ei de degradare accentuându-se cu fiecare an care trece. Problemele pe care le-am întâmpinat la venirea mea în bibliotecă erau uriașe. Înainte de a deveni bibliotecar, am fost polițist comunitar, iar venirea în bibliotecă a fost întâmplătoare și la început am perceput-o ca pe o pedeapsă. Am fost detașat la bibliotecă pentru a participa la inventarul acesteia, după ce bibliotecarul și-a pierdut viața într-un accident stupid. Eram un utilizator destul de fidel al bibliotecii, dar din afară lucrurile nu păreau atât de înfricoșătoare. Când a trebuit să stau câte 8 ore pe zi între niște ziduri sinistre și neîngrijite de ani de zile, mă gândeam cum să-mi fac treaba mai repede și să plec înapoi în stradă. Dar, pe măsură ce mi-au trecut prin mână toate cărțile din bibliotecă, și bineînțeles nu m-am putut abține să nu le răsfoiesc pe cele care mi se păreau interesante, am avut senzația că această instituție este ca o ființă bolnavă, care are nevoie de ajutor. Așa că m-am hotărât să rămân și să o ajut. Am făcut inventarul, am aranjat-o puțin și în interior și în exterior, am decis să folosesc spațiile goale în funcție de nevoile unei biblioteci, și încet-încet oamenii din oraș au aflat că biblioteca nu a murit, ci că încearcă să renască. Am dedicat o mare parte din anul 2011 pregătirii profesionale, pentru că am vrut să aflu cât mai multe despre cum se face această meserie, cât mai eficient și cât mai profesionist. Dar printre cursuri, am reușit să fac și la bibliotecă ceea ce mi-am propus: am terminat amenajarea sălii de lectură, într-un spațiu cu o arhitectură frumoasă, care nu avea nici geamuri atunci când am intrat eu în bibliotecă, iar în mijlocul ei trona o grămadă de lemne;

Sala de lectură BEFORE

am pregătit sala pentru calculatoarele pe care le voi primi prin programul Biblionet, tot din ”recondiționarea” unei săli nefolosite; am igienizat sălile care nu erau văruite de cel puțin 30 de ani (cum să atragi utilizatori în asemenea condiții?).

Sala de lectură AFTER

Iar în noiembrie, am participat cu un proiect la Concursul de Participare Comunitară, organizat de IREX, și am fost declarat câștigător. A fost prima încercare de acest gen din viața mea, iar faptul că am început cu dreptul, mi-a dat încredere că se poate și mai mult. În cadrul proiectului ”Ideile noastre contează!” mi-am propus să editez o publicație școlară cu elevii de la liceul din oraș, și să înființez un club de fotografie și de creație artistică. Deja am achiziționat echipamentele necesare, pentru care am primit finanțare, am creat colectivul redacțional al revistei, acum urmează să lansăm un concurs de eseuri și creație literară, câștigătorii urmând să fie promovați în paginile revistei START (Suntem Talentații Arhitecți ai României Tinere). Odată cu inițierea acestor activități a crescut foarte mult numărul utilizatorilor, mulți venind zilnic să vadă ce s-a mai făcut nou la bibliotecă. Am construit și un blog al instituției în cadrul căruia încercăm să ne facem imagine cât mai multă și de calitate în rândul celor ce utilizează și Internetul. Această idee am pus-o în practică după ce am participat în luna septembrie la cursul ”Dezvoltarea serviciilor de bibliotecă” organizat de ANBPR la Bușteni Blogul poate fi accesat la adresa http://bibliotecaorasuluidarabani.wordpress.com/ . Tot aici vrem să publicăm și articolele ce vor apărea în revista școlară, pentru ca informațiile din aceasta să poată fi accesate oricând, de oricine, în acest fel făcându-ne și promovarea altor servicii oferite de bibliotecă, despre care utilizatorii poate nu știu că există. Pe lângă toate acestea, am reușit să încep și informatizarea bibliotecii, cu ajutorul coordonatorilor din cadrul Bibliotecii Județene Botoșani, care mi-au oferit programul de gestionare. Administrația locală m-a ajutat mai mult atunci când am venit cu rezultate concrete. Pe lângă cheltuielile necesare funcționării de zi cu zi, am convins Consiliul local să aloce bani pentru mobilarea sălii de lectură și a sălii Biblionet, pe viitor având promisiuni ferme că voi fi sprijinit în elaborarea unui proiect de mai mare anvergură pentru restaurarea clădirii. Aceasta va fi o muncă foarte grea, clădirea fiind monument istoric, iar procedurile fiind extrem de stricte și de costisitoare.

Dar problemele cele mai mari pe care le întâmpină un bibliotecar dintr-o bibliotecă mică sunt cele cauzate de faptul că nu are o echipă cu care să lucreze. Dacă ar fi fost respectată legea bibliotecilor în ceea ce privește încadrarea cu personal, ar fi trebuit să mai am încă 3 colegi. Nici nu-mi vine să mă gândesc ce aș fi putut face dacă ar fi fost așa, sau dacă aș mai avea măcar un singur coleg. Utilizatorii s-au înmulțit, iar un singur om nu poate face față la împrumut, catalogare, curățenie, implementare de proiecte și programe etc. Celor care sunt în situația mea le este foarte greu să le facă pe toate, iar totul trebuie făcut cât mai bine. O altă problemă ar fi subfinațarea primită de la Consiliile Locale, care de cele mai multe ori pun bibliotecile pe ultimul loc în lista priorităților. Dacă nu reușești să te menții la curent cu noutățile, din toate domeniile, nu reușești să faci mare lucru. Aici ar trebui să intervină puterea noastră de convingere în fața celor care ne finanțează, sau puterea noastră de a atrage fonduri din toate sursele care apar, pentru a suplini austeritatea impusă de ordonatorul de credite. Nu mai amintesc de problemele cotidiene de care ne izbim zi de zi (salariu care nu te motivează și toate cele ce decurg din acest fapt).

Dar orice problemă, oricât ar fi de grea, cu perseverență, se rezolvă. Noi nu trebuie decât să găsim soluțiile optime, și să le aplicăm, pentru binele nostru personal, al celor cărora le oferim serviciile noastre și nu în ultimul rând pentru prestigiul acestei instituții, importantă într-o comunitate care se respectă.