Târgul de jucării

Târgul de jucării

Iniţiat în anul 2008 de Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” Suceava, Târgul de jucării s-a bucurat de un mare succes. Anul acesta, pe lângă ediţia din vară, Biblioteca Bucovinei în colaborare cu Iulius Mall Suceava, C.J. Suceava şi Centrul Cultural Bucovina a organizat ediţia de toamnă a „Târgului de jucării”. Totul se organizează după reguli stricte, care să-i antreneze pe copii: după înscrierea într-um „Registru al comerţului” copiii au obţinut „autorizaţia de vânzare” a jucăriilor aduse de acasă. În plus, ei au posibilitatea de a face schimb, sau de a dona jucării unor copii nevoiaşi.

După amenajarea jucăriilor în standuri, fiecare copil a primit „casă de marcat” şi, pentru fiecare produs vândut, au eliberat „bonuri de casă”. Deasemenea au realizat „reclame” care mai de care mai atractive şi mai năstruşnice pentru a atrage clienţii: „La două jucării cumpărate ofer una gratis!”, „Dacă veţi cumpăra de la mine, la iarnă voi avea ghete. Vă mulţumesc! Sunt preţuri de criză!” ş.a.

Pe lângă activităţile de educare în tehnica vânzării, au fost şi diverse activităţi de recreere: jocuri educative, face paiting, clown şi alte surprize.

A fost o atmosferă de veselie, participând peste 100 de copii, iar gazdele au oferit copiilor dulciuri şi sucuri.

Faţă de celelalte ediţii ce au fost organizate în incinta Bibliotecii Bucovinei, s-a dorit promovarea lecturii şi a serviciilor bibliotecii în afara instituţiei. În acest sens, a fost amplasat un stand cu cărţi pentru preşcolari, urmărindu-se înscrierea celor interesaţi la bibliotecă.

La final au fost oferite premii: „Cel mai bun comerciant”, şi „Cea mai bună reclamă”. Au fost oferite diplome şi bonuri pentru cumpărături în valoare de 100 de lei, pentru fiecare premiant.